Într-o altă lumină, aceeaşi, veşnică lumină…
Lumina e cea care ne dezvăluie lumea din momentul naşterii până în cel al nefiinţei. În intensitatea ei ne trăim viaţa. Urmând-o, ne dăm seama ce e întunericul. Atingând-o simţim căldura. Ea capătă nuanţele ce i le dăm noi. O parte din noi e albă, cealaltă e neagră, iar trecerea de la una la alta […]
Puncte de suspensie pentru trup…
Nici măcar nu ştiu… Ce să scriu. Ieri ploaia mă iubea nebuneşte. Mă săruta încet pe umeri, părea că nici n-o simt. Îmi căzuseră şi tocuri. Şi rochie. Şi păru-mi lovise spatele. Greu, plin cu sărutări ude, lăsându-mi urme de bici pe pielea-mi buburuze. Parcă apa curgea nu din cer, ci din tâmple. Alerga încet […]
The exploited – Punk’s not dead!
Formată în anii 1980, The Exploited este una dintre trupele representative ale celui de-al Doilea Val al punk-rockului britanic. Trupa este de origine din Edinbourgh, Scoţia, fiind fondată de fostul soldat Wattie Buchan, vocalistul şi autorul textelor. Stilul lor s-a schimbat în timp, începând cu Oi!, prin anii ’80 şi evoluând pe parcurs în street […]
Comentarii recente