Cursă

Un porumbel spălând cu aripa-i ușoară Paradisul
Se hârjonea cu soarele și luna – ce prieteni  îi erau cândva
Stârnind prin chicoteli de crai viteaz abisul,
Căzând apoi încins de vechii săi amici, în codrul lui de catifea.

E iarăși toamnă și vântul scutură mirajul vechilor bușteni;
O frunză-i  legănată-ntru-n suspin timid și fără de răspuns.
Ea e bătrână și seva sa e supta de-un amor fără de semeni
Și nimeni din căderea sa nu va opri-o.
E doar un leagăn pentr-un vis străpuns.

Prea mult căzuse în pădurea șoaptelor ce se preling în mine
Funingine de dor, secret neîmplinit al unor fantezii stupide și abrupte.
Sarcasmul cel neprefăcut a fost înfrânt și înghițit de zânele păgâne
Ce fac din al meu suflet glob de gheață și pustiu din care demonii se-nfruptă.