Unul dintre marii intimiști ai literaturii române, Perpessicius, scrie direct, cum simte, își alege temele din imediata experiență. Volumul Scut și targă conține multe poezii cu subiecte de război scrise detașat. Din categoria acestor creații face parte și poezia Brancardier, în care sub un aer de falsă superficialitate este ascunsă emoția profundă.
În poezia Brancardier este surprinsă tema destinului, iar în țesătura textului, demiurgul își țese puterea în cuvinte. Titlul format dintr-un substantiv comun este o metaforă cu o semnificație aparte. Acesta descifrează semnificațiile textuale, dar și creează un univers de așteptare cititorului. El este cheia ce deschide porțile către misterele stihurilor și sugerează șansa de salvare.
Opera, o nesfârșită metaforă, reprezintă un subiect de cugetare. Poezia este deosebită, poetul transfigurând lumea cu vorbe banale la început, care treptat capătă valori artistice. Versurile oglindesc neputința omului în fața destinului. Peisajul nu e un simplu act descriptiv, ci și prilej de meditație melancolică, pe tema destinului și trecerii ireversibile a timpului. Poetul găsește un unghi optim din care să privească lumea și să o prezinte într-un mod inedit prin intermediul unui simbol. Elementele prezentate sunt de fapt reflectări stilistice, simboluri ale sentimentelor sinelui creator. Se creează o atmosferă melancolică, nostalgică, predominând vocalele închise ,,o”. Predomină câmpul semantic al morții trimițând ca stare către iminența morții. Starea de solitudine a poetului este sugerată de sintagma ,,peste viața mea”, care alături de celelalte simboluri creează pustietate sufletească.
Registrul stilistic este extrem de bogat în figuri de stil, imagini artistice, care conferă expresivitate operei. Limbajul nu explică, ci sugerează prin puterea expresivă a cuvintelor cu sens figurat. Sintagma ,,Moare toamna” sugerează trecerea timpului și ne trimite cu gândul nu numai la anotimp, ci și la ideea apropierii unui sfârșit. Figurile de stil devin mijloace de decriptare a mesajului poetic. Epitetul ,,sumbrul crep” este asociat cu starea de tristețe și melancolie a poetului. Pe un piedestal, sus, se remarcă metafora ,,Dumnezeu din cer, brancardier”, care sugerează că Dumnezeu este simbolul perfecțiunii și armoniei. E sugestivă sintagma ,,Suflete, îți cată adăpost în cer” care accentuează resemnarea umilă a poetului în fața destinului. Tristețea năvălește mintea și sufletul eului liric. Această trăire este sugerată în construcția ,,Fâlfâie-n răstimpuri sumbrul crep de ciori/Peste câmpul gol și peste viața mea”.
Poetul trăiește un amestec de trăiri nedefinite, cerul fiind spațiul pentru suflet, iar drumul către cer fiind ca o ceață ce își pune amprenta în ideile eului liric. Verbul ,,cată” este relevant pentru frământarea lui Perpessicius.
Detaliul savuros al destinului completat de tumultul zbaterii interioare creionează o diversificată paletă stilistică. Imaginile artistice, ce trec printr-un echilibru sentimental, se concretizează în figuri de stil, ce pulsează în ritmul unei melodii sufletești. Imaginile cromatice dau culoare spațiului și sunt purtăroare de sentimentele autorului față de realitatea prezentată. Cromatica poeziei, precum și semnificația pe care ea o induce, este o proiecție personală, subiectivă, proprie fiecărui cititor în parte. Aceeași culoare poate genera alte sugestii, în funcție de sensibilitatea și reprezentările individuale. Prin inserarea culorilor în operă se transmit anumite stări. Cromatica textului este sugerată de culoarea cenușie care denotă sentimente de răceală și suferință. Fluxul poetic se derulează surprinzând aceeași atmosferă. Imaginea vizuală ,,petale de cicori” îmbină cromatic sentimentele și ne duce cu gândul la culorile plantei: albul-sugerează puritatea, albastrul-cerul, seninătatea, trandafiriul-apusul soarelui, care ne trimite cu gandul la moarte. Fiind o poezie inspirată din război, culoarea predominantă este culoare fumului, culoarea cenușie.
Finalul surprinde tragica despărțire a sufletului de trup, iar repetarea titlului în finalul poeziei sugerează salvarea sufletului de către Dumnezeu.
Știu că, de fapt, cuvintele mele au prins numai umbra gândurilor poetului; ceva rămâne întotdeauna ascuns, sensul ultim nu se dezvăluie pe deplin niciodată, pentru că ,,în zadar am numărat pașii zeiței, nu vom afla niciodată secretul grației sale”(Paul Valéry).
Comentarii recente