E foarte ciudat când ai atâtea de zis și totuși nu ești în stare să zici nimic. E ciudat când simți atât de multe și totuși nu ești în stare să trăiești nimic din ce simți cu adevărat. Mai exact e ciudat acel contradictoriu infinit în care îți infingi rădăcinile inconștient.
Mi-am schimbat scrisul… ciudat.
Am multe de zis și poate de asta mai bine tac… Sau nu: mă cert cu pasta din pix (eu gândesc ceva iar ea nu e în stare să își verse aprobările în mod exagerat și prea puțin profund p e foaie. O foaie ruptă dintr-un caiet pe care l-am căutat ceva vreme: credea că jucăm “de-a v-ați ascunselea” ). Mi-am înecat visele nu de mult pentru că te conțineau. Și totuși încă mai vin din când în când să se asigure că nu ți-am uitat chipul.
O să ajung să îți picur cu grijă lacrimi în ochi că mai apoi să am motiv să vin să “le văd”, o să mă prefac pur și simplu că le vreau înapoi. Nu sunt cine știe ce actriță dar oricum nu o să te prinzi. O să te iau apoi de mînă și o să te târâi după mine acolo. O să ne așezăm pe cimentul rece și o să așteptăm…
… O să fim niște chestii nedefinite, dar contopite în aceleași zăcăminte de vise ce sunt în așteptarea unor straturi pufoase de zăpadă care să ne înnece pe toți cu seninătatea ei, care să ne facă să uităm cât de mult urâm fără să ne dăm seamă, care să ne ajute să înțelegem că avem nevoie unii e alții, care să ne facă să citim poveștile de demult, care să ne facă să ne simțim bine indiferent de situație, care să ne oblige să scoatem pozele prăfuite și vechi din cele mai îndepărtate colțuri ale dulapurilor doar pentru simplul fapt de a ne zdruncina amintirile demult pierdute…
Ce voiam eu să zic e că vreau să ningă!… fulgii să îmi înghețe gândurile și să le transforme… în așteptare.
Punct… mă duc să îmi continui cartea. încă te… lasă!
Comentarii recente