Gânduri

Te-ai întrebat vreodată dacă lucrurile ce te definesc pe tine ca persoană sunt cu adevărat caracteristicile tale? De când suntem mici, „noi”, ca entitate suntem alteraţi, ceea ce ne dorim este impus de familie în prima instanţă, pentru ca mai apoi, înaintând în vârstă, să luam unele orizonturi de la prieteni. Fricile, fobiile, viziunea asupra lumii ne este dată de părinţi, de cei care se ocupă cu creşterea noastră: „Nu merge acolo, nu e bine”… De ce nu e bine? Nu primim un răspuns pertinent şi la vârsta aceea probabil nici nu ceream unul, însă ajungem să ne întrebăm la un moment dat dacă acea grilă de valori şi orizonturi pe care o avem este ceea ce ne dorim, suntem puşi pe un drum pe care nu îl alegem, nici măcar faptul că ne-am născut nu e alegerea noastră… Îţi trebuie mult curaj să analizezi cu adevărat lucrurile care te deranjează, lucrurile pe care le doreşti şi îţi trebuie şi mai mult curaj să accepţi că probabil câteva dintre ele sunt împrumutate sau luate de la alţii, ca de exemplu: „Vreau să fiu medic”… Nu ne punem întrebarea de ce, însă când ne este pusă această întrebare de alţii instinctiv dăm răspunsurile pe care părinţii ni le-au dat nouă. Oare chiar ne dorim asta…? Ne este frică de ceva, ne deranjează un anumit lucru, de ce…? Oare motivele pe care le invocăm nu sunt asemenea motivelor invocate de prieteni sau de familie, nu sunt oare copiate întocmai pentru a te putea integra într-un colectiv?  Vin momente când cea mai grea decizie este să te rupi total de tot ceea ce ştii, să analizezi totul prin ochii tăi şi să admiţi  că nu tot ce ştiai tu până în acel moment despre tine te definește, să admiţi că eşti  ceea ce mulţi înaintea ta au vrut să fii.