Articol realizat de Theodora Varvaroi și Alexandru Ionescu
Fotograf: Anton Petruț
În răcoroasa seară de 19 octombrie, elevii liceului, de la cei mici până la cei majori s-au adunat în Clubul Skye pentru a face cunoştinţă cu noii boboci şi pentru a petrece aşa cum se cuvine. Gazdele serii, care au întreţinut atmosfera, au fost Alexandra Ciobanu (XII A), Ioana Avîrvarei (XII C) şi Andrei Nicolau (XII C).
Tema din acest an a fost «Balul în stil veneţian», temă susţinută de îmbrăcămintea concurenţilor la anumite probe, respectiv rochii de epocă ce au încântat privirile.
Seara a fost deschisă de un impresionant vals pregătit de câţiva dintre organizatori, elevi în clasa a XI-a şi a XII-a. Încetul cu încetul am început să îi cunoaştem pe noii informaticieni, aflând ce le place, hobby-urile, dar şi defectele. Boboceii au fost supuşi la numeroase probe, ca de exemplu proba de aptitudini unde toţi au dovedit că sunt foarte buni actori, dansatori sau cântăreţi, proba surpriză, unde fetele au trebuit să arate că pot fi bune gospodine şi ştiu să coase, iar băieţii au arătat că bucătăria nu este doar domeniul femeilor şi au curăţat, aşa cum au putut ei mai bine, câţiva cartofi, dar şi proba de cultură generală, unde concurenţii au trebuit să ghicească numele şi autorul câtorva texte celebre şi interpretul şi numele câtorva melodii vechi, foarte cunoscute.
Pentru a creşte tensiunea concurenţilor, au fost presărate multe alte momente artistice, cum ar fi melodia cântată de Alexandru Covasaială (X F), dansurile prezentate de Emilian Diac (X F) alături de superba lui parteneră, dar şi momentul lui Vlad Bătrînu, absolvent al liceului nostru.
Într-un final, după lungi aşteptări, juriul format din domnul prof. Alexandru Constantin, doamna prof. Floricica Morariu, Alina Cosoi – reprezentant Academia Show, Răzvan de la R-Style şi absolventul Vlad Coroeanu a decis asupra câştigătorilor şi aşa am aflat că :
Miss Boboc 2012: Mădălina Olariu din IX-a B
Mister Boboc 2012: Silviu Popa din IX D
Locul II: Alexandra Diaconu (IX D) și Adrian Cucu (IX E)
Locul III: Alexandra Bucătaru (IX A) și Traian Costoaea (IX B)
Premiul de popularitate: Mădălina Aștefănoaie (IX E) și Melnic Marian (IX A)
Premiul pentru eleganță: Elena Vizitiu (IX C) și Angel Ardeleanu (IX C)
Seara a continuat alături de invitatul special, mult aşteptatul Andrei Leonte, câştigătorul X-Factor al ediţiei trecute, care a încins atmosfera cântând câteva cover-uri ale unor melodii foarte îndrăgite, dar şi noua lui piesă «Te iubesc cât 2».
Şi în acest an, la fel ca în cei precedenţi, elevii Liceului de Informatică au dovedit că nu doar tainele matematicii şi informaticii le sunt foarte bine cunoscute, ci şi cele ale distracţiei.
Vrem să mulţumim în primul rând doamnelor directoare, prof. Carmen Losonczy şi prof. Adina Romanescu, doamnei prof. Maria Pascan, profesorilor diriginţi ai claselor a IX-a şi a XII-a pentru sprijinul acordat, sponsorilor noştri: Academia Show, R-Style, Oriflame, Pizza Pazzo şi Florăria Rosalia, partenerilor media Evenimentul, Iaşi Live, Inima Oraşului şi Inoras.ro, fotografilor Anton Petruţ, Daniel Petrariu şi Andrei Păsărică şi nu în ultimul rând elevilor din clasa a XII-a, care au organizat acest bal într-un mod profesionist, aşa cum suntem obişnuiţi în acest liceu.
Prezentatorii: Ioana Avîrvarei şi Andrei Nicolau nu sunt din XII B ci din XII C.