Miercuri, pe 31 octombrie, a fost sărbătoarea de Halloween, iar liceul nostru a ținut cont de faptul că momentul e unul îndrăgit și a organizat un concurs de costume.
Toți elevii au avut posibilitatea de a participa, însă tot pe creativitatea celor mici ne-am bazat. Elevii de gimnaziu şi-au făcut apariţia, la pauza mare, în cancelarie, unde și-au prezentat vestimentaţia și au încercat să o prezinte. Aceștia ne-au oferit 20 de minute pline de haz, în care au defilat în costume năstrușnice, dar și în costume clasice de Halloween. Astfel, printre concurenți s-au regăsit vampiri, vampirițe, fantome, Moartea, Moartea “Albă”, mumii, roboți, dar și personaje precum Zorro, o ţigancă, un cowboy sau un schelet. Cu toții şi-au dat interesul să fie cât mai originali și să arate cât mai bine.
Concursul a avut și o altă parte importantă: elevii au fost supuşi unei probe de prezentare a personajului pe care îl întruchipau. Unii au intrat sfioși, fără un discurs pregătit de acasă, așa că au avut nevoie de încurajarea domnilor profesori. Alții, însă, nu au avut probleme în acest sens și au compărut hotărâți, știind exact ce vor să spună. Foarte mulți au dat replici amuzante, ce au reușit să distreze pe toți cei prezenți. Au întruchipat personaje venite fie din morminte, fie din Vestul sălbatic, cu scopul de a ne speria ori de a bântui cancelaria.
Am apreciat curajul și implicarea elevilor, așa că toți au primit o diplomă, în funcție de elementul cu care au ieșit cel mai mult în evidență și care i-a individualizat.
În concluzie, sărbătoarea de Halloween a destins atmosfera și a adus într-o zi de școală obișnuită o activitate frumoasă, de care ne-am bucurat cu toţii şi pe care sperăm să o repetăm.
Comentarii recente