Şi am plecat de fiecare dată când am auzit “Te iubesc”, fiindcă îmi era teamă că mă voi lăsa vrăjită de aceste cuvinte, că-mi va fi sufletul încătuşat şi principiile spulberate. Am plecat pentru că eram prea tânără să-mi trăiesc “iubirea vieţii”, prea îngrozită de “Pentru totdeauna”.
Am plecat pentru că am vrut să trăiesc, am vrut să călătoresc în alte lumi, să mângâi alte suflete, să mă îndrăgostesc de alte priviri. Am vrut să simt gustul altor buze şi să aud aceleaşi cuvinte fatale rostite de alte voci. Să mint, să mă joc cu adevărul, fără să-mi pară rău.
Am vrut să-mi fie dor, să ard, să mă nenorocesc de dor şi-apoi să mă sting în braţele cuiva. Am vrut să văd cum se uită alţi ochi la mine şi să găsesc alte braţe care să-mi dea universul atunci când mă strâng la piept. Să cunosc şi să mă îndrăgostesc de poveşti, nu de persoane. Să întâlnesc pe cineva miercuri, iar joi să-mi fie nu-ştiu-cum…să-mi fie dor.
Şi am plecat fără să spun „Adio” niciodată şi poate asta e singura greşeală: că m-am lăsat cuprinsă de vina de a fi lăsat oameni în urma mea… Şi, doar atât am învăţat, că e foarte uşor să spui două cuvinte, dar e destul de greu să le şi simţi pentru că adevărata dragoste este plămădită din extaz şi agonie.
Buna,
Mi s-a parut destul de curajoasa aceasta ‘confesiune’ !
Citind aceasta bucata literara am reflectat in mod subiectiv asupra unor aspecte sociale in lumea actuala. Va multumesc in mod anticipat pentru reflectarea pe care am facut-o drept ca urmare a citirii a ceea ce ati scris !
Din ceea ce am observat pana acum, consider ca problemele secolului sunt ingamfarea, orgoliul, lasitatea, egoismul si minciuna, caci altfel nu ar fi atati oameni rataciti cu duhul. In plus, cred ca exista printre noi multi oameni carora drama relatiilor de respingere-atractie le genereaza adrenalina necesara axistentei lor. Altfel viata lor ar fi prea plictisitoare si fara sens.
P.S. : Atentie la dubla negatie!