Să-mi pară rău, ar fi-n zadar,
Căci azi, mai mult ca niciodată
Mă liniștește-un cântec lin
Și-o gură-nmiresmată.
De mă cutremur, nu disper,
Căci noi, cu toții, laolaltă,
Suntem făcuți să nu pierim,
Ci-n suflet veșnic să trăim.
Dar mă trezește un țipăt lin
Ce-adânc în inimă-mi sălășluiește,
Căci tu, al dorurilor prinț candid,
Nu crezi în tainica poveste.
De mă privești, tu vei vedea,
Mai viu ca niciodată,
Cum ochii mei și gura ta
Râvnesc iubire… iată !
Dar tu te prinzi și nu dezlegi
Iubirea moale de păcat,
Căci prea departe s-a ajuns…
Iar eu mă-nchid și ard, și tac.
E prea puternic, îl zăresc…
Să mă înclin nu pot…
Și mă cuprinde-un fel de dor,
De tot ce-i trist și nebunesc.
În umbra mea mereu vei sta,
Aievea în suspine…
Căci prea departe s-a ajuns,
În zarva asta de destine!
Comentarii recente