Spune-mi, te rog, daca ţi-am greşit cumva,
Daca ţi-am provocat durere ori nu, chiar şi aşa
Lasa-mă sa te cuprind, cât ochii tăi
Işi închid pleoapele pe al meu piept;
Dorindu-ne amândoi un alt timp, într-un univers inert.
Lasa-mă, să-ţi mângâi părul
Şi chipul, să-ţi suflu-n şoapte uşoare-n
Vânt – aduse de un vechi descânt,
Al neamului nostru copil razând…
Multe lucruri, se pierd in al iubirii cânt acum cât te am aici,
Neştiind şi nevăzând
Pe nimeni; ce-ar putea ele darui unui om fără jurământ?
Şi totuşi, de-aş avea doar o clipă mai mult ca tine,
Cel mai mic cuvânt, în plus, faţă de sentimentul tău,
În care îmi pot puncta defectele, cu o mare cruzime
Le-aş sacrifica, de data asta fără zădărnicie,
Ca să nu-i permit morţii – pentru tine o clipă de iubire… –
Să te ia fără mine .
În razele unui soare plapând, căscând un orizont,
Fară imaginea unei istorii moarte
Adusă unui vechi topor tăietor – de morală şi valoare,
Atitudine şi splendoare, frumusete şi ardoarea
De a trăi veşnic mahmur dupa statornicia sentimentelor tale
O viaţă într-o secundă, fară pic ezitare !
Vrem şi o continuare…