A venit ziua de 15 iunie şi odată cu aceasta vacanţa cea mare, aşteptată de toată lumea, dar mai ales de elevi. Ce poate face un şcolar în timpul vacanţei? Păi în general, toate lucrurile, evenimentele care duc la un singur cuvânt şi anume ,,distracţie”.
În această mică/ mare recreaţie mi-am propus să mă distrez şi să călătoresc cât pot de mult, aşa că din prima zi am fugit de acasă spre o excursie de patru zile la Buşteni. În total am fost vreo 35 de ,,grăbiţi”, toţi foarte entuziasmaţi, dar somnoroşi aşteptând autocarul libertăţii pe la orele şase jumătate.
Organizatorii excursiei au fost doamna profesoară Mihaela Pavel împreună cu domnul profesor Cătălin Crauciuc de la Şcoala Generală Petru Poni. Am plecat din Iaşi la ora şapte şi după un drum obositor de vreo 7 ore (cu o oră de popas la Poiană Sărată) am ajuns în oraşul Braşov. În prima zi credeam că nu vom urca deloc pe munte, dar surpriză profesorii ne-au dus la Canionul celor şapte scări, undeva pe lângă Hollywood-ul românesc. Această primă aventură a fost una foarte grea, mai ales pentru cei cu rău de înălţime (mă includ şi pe mine). Trebuia să urcăm şapte scări foarte abrupte, aproape verticale. Primele două au mai fost cum au mai fost, dar a treia întrecea orice imaginaţie. Avea o înălţime de peste zece metri, verticală şi era situată lângă o cascadă de vreo 16 metri între două terase. Înălţimea, zgomotul apei, scara bine stropită şi, evident, sporirea adrenalinei, face din parcurgerea canionului celor şapte scări, punctul cel mai aventuros. După o prima zi obositoare, în cea de a doua era programat să ajungem la Lacul Bâlea şi apoi să coborâm până la Cascada Bâlea, unde ne aştepta autocarul. Ca altitudine am reuşit să ajungem pe la 1450 metri, unde am văzut nişte peisaje absolut extraordinare, printre care şi Vârful Negoiu (2535 m). Seara am ajuns la cabană la oră 23:00, cea de a doua zi ţinându-ne pe drumuri cam 14 ore.
În cea de a treia zi trebuia să ajungem pe Vârful Omu (2505 m), dar vremea nu a ţinut cu noi şi nici telecabina nu a mers, aşa că am făcut un traseu secundar propus de domnul Cătălin (expert în urcatul pe munte). Acest traseu a fost foarte greu de parcurs deoarece, în general, nu e destinat turiştilor, ci numai alpiniştilor care vor să ajungă pe unele dintre cele mai dure trasee din Bucegi, unde se pot antrena.
În ultima zi ne-am propus să ajungem la Colţii Morarului pentru a putea vedea Vârful Omu, Vârful Bucşoiu (2492) şi Vârful Bucura (2503). După vreo două ore de mers am ajuns unde ne-am propus, am admirat peisajul o jumătate de oră, iar apoi ne-am întors pentru a prinde telecabină înapoi spre Buşteni. Pe la ora 15:00 am ajuns jos şi am plecat spre Iaşi.
După vreo şase ore jumătate de mers am ajuns în capitala Moldovei, cu un sentiment foarte straniu. Te bucurai că ai venit acasă dar, în acelaşi timp, dacă mai stăteai vreo 3 zile pe acolo nu se supăra nimeni.
E păcat că românii preferă staţiuni din alte ţări când ţara noastră are peisaje atât de uimitoare. Însă acest subiect îl voi lăsa pentru altă dată, pentru că ar fi păcat ca frumuseţea descrisă ca să continui cu arta românului de a-şi face reclamă proastă.
Comentarii recente