„Fiecare clipă de căutare este o clipă de regăsire…”
Toată povestea despre care vă voi povesti în următoarele rânduri începe în Spania, mai exact în Andaluzia, o comunitate autonomă din Sudul ţării. Aici îşi petrece clipele magnifice din viaţă tânărul oier, Santiago. De mic, tânărul este foarte ataşat de oile sale şi le iubeşte mai mult decât orice pe lume. Având nişte vise foarte interesante despre o comoară, vise pe care, de fapt, le vede în două nopţi consecutive, el decide să transforme în realitate ceea ce a văzut în ele.
Mai întâi încearcă să afle de la o ţigancă care este simbolul acestor vise. Ghicitoarea îi spune ceea ce Santiago deja ştia (faptul că această comoară se afla pe lângă piramidele din deşert), dar îi cere banii pentru informaţiile date, spunându-i pe lângă acestea, că dacă-i va da o zecime din comoara pe care o va găsi, îi va desluşi visul. Stând şi păscând oile într-una din următoarele zile, Santiago observă că lângă el şedea un bătrân. Acesta îi spuse că este un rege şi că ştie ce vise a avut, totodată îl îndrumă spre căutarea comorii, spunându-i că atunci ,,când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.”.
În dar îi dă două cristale, care mai apoi aveau să-i poarte de noroc. Într-un final, tânărul se hotărăște să pornească în căutare (cu toate că până atunci nu mai fusese niciodata undeva departe). Ca să facă rost de bani, el vinde oile şi pleacă spre piramide. Deoarece nu ştia nici limba, nici locurile, el este jefuit de un bărbat, care de la început s-a dat drept prieten. Umblând bezmetic prin oraşul în care i s-au furat toţi banii, Santiago are marele noroc de a fi ajutat de un proprietar al unui magazin de cristale. Pe parcursul unui an, el îl ajuta pe proprietar în afacerea sa, se împrieteneşte cu acesta, economisește bani, care îi sunt destui pentru a porni mai departe în căutarea comorii.
După ce merge mult timp prin pustiu, împreună cu o caravană, drumul fiind mai greu din cauza războiului dintre clanurile de pe acele meleaguri, într-un final ajunge într-un loc considerat neutru. Aici se îndrăgostește de o băştinaşă, Fatima, cu care ar vrea să rămână pentru restul vieţii, vrând însă din toata inima să-şi ducă la bun sfârşit planul.
Într-o seara, meditând în singurătate, Santiago vede pe înaltul cerului două păsari, după care are o vedenie. El înştiinţează conducătorul oazei şi, împreună cu ceilalţi, părăseşte oaza. Peste câteva zile viziunea lui se îndeplineşte: războinicii găsesc locurile altadată populate, pustiite şi, în aceeaşi zi, aceştia sunt omorâţi de inamici.
Într-o altă seară, stând ca de obicei şi meditând, Santiago este întrerupt de un străin, despre care află mai apoi că este alchimistul acelor locuri (considerat un om cu puteri supranaturale). Cei doi devin în scurt timp prieteni foarte buni. Tânărul primeşte mai multe învăţături de la alchimist, sporindu-şi prin această modalitate puterile. Împreună pornesc spre piramide, dar se confruntă cu mai multe obstacole şi, în cele din urmă, Santiago este nevoit să meargă singur până în Egipt. Ajuns la piramide şi găsind locul unde ar fi trebuit să se afle comoara, îşi dă seama că nu a existat niciodată această comoară şi, pe lângă aceasta dezamăgire, este jefuit din nou de nişte tâlhari. Fără speranţe, el se întoarce înapoi în Spania, unde, ca prin minune, găseşte comoara ascunsă în curtea sa.
Deosebită prin felul specific al lui Coelho de a o umaniza, copleșitoare prin simplitatea ei, această poveste uimitoare a tânărului Santiago este ca un imbold în a crede în visele noastre, în a le realiza şi în a ne asculta mereu inima.
„Totul în viaţă este numai semne. Universul este creat într-o singură limbă pe care toată lumea o înţelege, dar acum a uitat-o…”
chiar mi-ai sporit interesul de a o citi…pare foarte interesanta..sper sa mi-o poti imprumuta:D….
PS:esti un reporter mai mult decat bun..esti minunata:D:D:D:D..spor in continuare..:*
Georgiana, multumesc mult…sigur ca pot sa ti-o imprumut!
Îmi place şi mie cum Dana a dezvoltat acţiunea,şi totuşi nu a zis totul 😉
@Georgiana,da Danuţa e un om şi un reporter minunat 😀
Multumesc mult.
sunt curios ce impresie ti-a facut aceasta opera.
unde este PAREREA PERSONALA !?
De ce cauti mereu ceva rau in fiecare articol??? Da, nu am scris direct parerea personala, cu toate ca la final am precizat ce am inteles ca vrea sa sugereze autorul prin aceasta opera ….(poate fi considerata aceasta o parere personala?).
Apropo, parerea ta de bine, sau de rau este mereu oportuna.(critica ne imbunatateste!!!)
@ Danka, dar de ce trebuie sa fie tot timpul laudat un articol?
Nu am spus nimic despre faptul ca un articol ar trebui sa fie mereu laudat…doar am intrebat de ce critica mereu.
nu este cam monoton si plictisitor sa scriu la fiecare lucrare „bravo , ai scris excelent ! ” ? . Este mai palpitant sa observam lucrurile negative si sa le dezbatem .
Doream mai mult sa citesc impresia ce ti-a lasat-o cartea , decat sa imi spui ce a vrut sa sugereze autorul .
O discutie in afara lucrarii In legatura cu commentul tau : nu ti se pare cam ciudat sa spui : „ceea ce a vrut sa sugereze autorul” ? Adica , tu nu cunosti ce a vrut sa sugereze , nici eu , nici criticii , noi doar presupunem …
M-am exprimat altfel : ,,cu toate ca la final am precizat CE AM INTELES CA VREA SA SUGEREZE autorul prin aceasta opera”…citeste bine ce scriu. Observ ca este inutil sa discutam…o tii tot pe a ta. Esti cam pesimist(a).
Si…apropo…ai spus ca este cam monoton sa scrii la fiecare lucrare ,,bravo…” , dar, ai scris tu vreodata ceva de lauda la vreun articol? Din cate am vazut eu…NU.
Nu cred ca are rost sa laud toate articolele iar dupaia sa imi dau seama ca acest lucru este monoton si din aceasta cauza sa ma opresc . Ar parea destul de prostesc (last post)
Mie deja mi se pare monoton faptul ca mereu intervii cu o parere negativista…dar, nu-mi mai pasa de parerea ta!
@ Danka, deci recunosti ca ti-a pasat … de ce te enervezi asa usor? nu accepti pareri critice? ca sa devii un om mare trebuie sa stii sa accepti si critici; si te rog, sa nu bagi iar vechea placa ca ea/el intervine doar cu o parere „negativista” … poate acesta este rolul ei/lui. Asa ca… eu zic sa accepti ca poate nu e bine ce ai facut, la fel cum vad ca si interviurile tale iti sunt foarte apreciate.
Dragii mei, cred că ar fi mult mai interesant dacă s-ar discuta pe marginea cărții și a articolului și nu a reacțiilor emoționale ale celor care comentează / scriu… Ce părere aveți, totuși, despre Alchimistul?
cred ca Dana, intr-un mod sau altul, a incheiat subiectul, in timp ce altii inca vor sa-l continue. Nu stiu in ce masura ar putea cineva sa spuna daca articolul de mai sus este bun sau nu. Dar Dana s-a obisnuit deja cu critica si atat Kira cat si oricine altcineva este binevenit sa adauge remarci la orice articol. Ba chiar si multumiri pentru ca sunt sarea si piperul rubricii de comentarii!
Of, cate comentarii….
Pacat ca nu despre carte…
As vrea sa recunosc ceva,o parere de a mea; Coelho este un scriitor bun, doar ca ultimele sale carti m-au cam dezamagit, am impresia ca scrie doar pentru faima sau asa, poate gresesc. Cel mai mult imi place acel citat : ,,când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.” din carte, ceea ce e si interesant la aceasta carte este ca numele tanarului se descopera abia l;a sfarsitul cartii. Dana, draga mea, ai omis o parte frumoasa din carte, cand are loc discutia tanarului cu vantul. Idei filozifice foarte frumoase se desprind din acea parte.
Bun rezumat al cartii. Te salut.
Multumesc mult!!! o sa mai recitesc partea cea cu vantul…
[…] In schimb mã deranjeaza faptul cã mi-am pierdut cândva timpul citind cartea “Alchimistul” de Paulo Coelho. In cartea d-lui Plesu am gãsit povestea de mai […]