Și așchiile ce mă-nțeapă,
Să plec din mult doritul soclu,
O ramură pe post de tată.
Și-anunță coborârea lui
Și tot lin trebuie să plec,
Subtil, se-apropie valsând
Se-aprinde ca un licurici,
Tresare și se prinde-n ramuri,
Se-ngroașă stratul cu sclipici
Ce rânduiește frunza-n valuri.
Și după fulgi, urmează frunze …
Și uite-așa bătrânul soclu
Ține la roata vremii, rândul.
Mă trec și eu, ca toate-n lume,
Și va urma… tot altceva,
Nu vom fi noi, va fi doar gândul,
Eternitatea lumii va dura …
Comentarii recente