Concursul școlar „Moisil++” adresat elevilor din clasele V – IX a ajuns în acest an la cea de a șaptea ediție. An de an concursul se bucură de o creștere a numărului de participanți, în anul curent participând 73 de elevi.
Acest concurs a luat ființă în anul 2007, prima ediție fiind organizată de către trei olimpici la informatică care, ajutați de profesorii lor, au pus bazele unei frumoase tradiții în liceul nostru. Astfel, în fiecare an elevii de liceu care au rezultate remarcabile la Olimpiada Națională de Informatică organizează pentru colegii lor mai mici o competiție, cu scopul de a trezi interesul acestora pentru studiul informaticii.
Concursul a avut loc luni, 10 iunie 2013, la ora 8 și un sfert. Pe durata a trei ore, elevii participanți au avut sarcina de a rezolva două probleme de nivelul olimpiadei județene. După finalizarea probei, sursele elevilor au fost punctate, folosindu-se un evaluator automat, folosit la olimpiada de specialitate.
În urma evaluării, trei elevi au obținut punctajul maxim (Ciobanu Robert și Rusu Daniel din clasa a VII-a și Cucu George din clasa a IX-a), iar la clasa a VII-a, datorită punctajelor foarte apropiate ale concurenților, au fost acordate premii și menținui tuturor participanților.
Dorind să aflăm părerea participanților despre concurs aceștia au fost întrebați:
Reporter JS: Cum vi s-au părut problemele și ce îmbunătățiri ar putea fi aduse?
Banu Denis ( clasa a VII-a A, LIIS): Problemele au fost perfecte; în anii trecuți erau prea uşoare, dar acum au fost bune. Nu vă pot spune decât să o țineți tot așa!
Puricoi Cătalin (clasa a VI-a C, LIIS): Problemele au fost ușoare, eu am fost de vină pentru rezultatul obținut. Cea mai bună îmbunătățire ar fi să îmi dați punctaj maxim din oficiu. (A zis acesta râzand).
Filimon Raluca ( clasa a VII-a B, LIIS): Cred că nivelul de dificultate a fost potrivit și concursul a fost o bună recapitulare de final de an școlar. La anul ar fi bine să faceți premierea mai devreme.
Întregul concurs a fost un succes și, cu siguranță, toți participanții au avut de învățat din subiectele pe care le-au avut de abordat. Membrii comisiei le mulțumesc pentru participare și speră să participe cu plăcere și anul viitor.
Comentarii recente