Pe 15 mai 2013 a venit momentul pe care l-am așteptat de aproape 7 ani de zile. Când apărea „Playing the Angel” în 2005 aveam doar 14 ani. A fost albumul care m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de o muzică care nu îmi era tocmai străină, casetele vechi ale mamei conținând un procent bun al melodiilor lor.
Şapte ani mai târziu mi-am îndeplinit un vis imens pentru mine. Să văd Depeche Mode live. Știam deja din cele câteva DVD-uri cu concerte vechi ce atmosferă va fi. Știam cum explodează sala, cum Depeche nu are nevoie de cuvinte și de prea multe artificii ca să implice zeci de mii de oameni în jocul lor. Însă, când trăiești asta pe pielea ta, e de mii de ori mai frumos.
La ora 17 fix, după ce am înconjurat Arena Națională ca să ajung la intrarea corespunzătoare biletului Gazon A pe care îl dețineam, s-au deschis porțile stadionului. Lumea alerga către al doilea check-point, în care eram controlați pentru a depista eventualele obiecte interzise. După ce am trecut de check-point, a început al doilea sprint către gazon, unde am reușit să prind loc în primele 3 rânduri.
Și… așteptare… La 19:45 a început show-ul de deschidere. Din nou, punctualitate. Trupa F.O.X. a cântat aproximativ 30 de minute. Nu aș putea spune prea multe de ei, eram atât de uimită că sunt într-adevăr acolo, că nu le-am dat atenție.
După ce au terminat cei de la F.O.X., au intrat oamenii de la sunet, lumini etc. Mulțimea a început să murmure, toată lumea aștepta. La ora 21 apar cei de la Depeche. Explozie de urlete, aplauze și bucurie.
Prima piesă, ”Welcome to my world” ne-a introdus în atmosferă. Pentru un om care cu 4 ani în urmă descoperea că are cancer, solistul trupei – Dave Gahan, părea la fel de plin de energie ca la 20 de ani. Urmează ”Angel” și apoi se aude „Good evening Buchareeeeeest!”. Din nou explodează sala.
La deja consacratele ”Walking in my shoes„ și ”Policy of truth” sala cântă la unison fiecare vers. După 8 melodii, Dave se retrage, lăsându-i loc lui Martin Gore să cânte două melodii. Martin are registrul vocal al unui tenor și o sensibilitate specială care transpare în majoritatea versurilor. Sala tace și parcă inspiră odată cu Martin și trăiește cu el fiecare vers pe care îl cântă. Din când în când, se mai aude un ”We love you Martin!”.
După două piese, Dave revine pe scenă cu o explozie de energie și melodii de pe albumul nou. Însă, publicul o ia razna la cunoscutele acorduri ale ”Enjoy the silence”. Apoi urmează un hit la fel de puternic, ”Personal Jesus”.
”Goodbye” și trupa dispare 5 minute în care sala scandează numele lor. Revine Martin pentru prima melodie din bis, ”Home”. Reapare Dave și cântă ultimele 4 melodii ale serii.
Și, la final, momentul meu favorit din toate DVD-urile pe care le văzusem. ”Never let me down” cu al său wave. Delir!
Comentarii recente