Harul îngerului absent

E mic plăpând, aripile-n argint,
Şi levitează  peste cerul meu noros…
Dulceag e zâmbetul său frânt
De prea mult ger pictat în abanos.

Nu-i dă fineţe nici toga azurie
Nici fâlfâitul firelor din spate;
Din trupu-mi schingiuit nu o să-nvie,
Va dăinui în floarea crizantemelor deşarte.

Se-nalţă din mireasma gliei crude
Un cap de ghiocel curat şi inocent
Va rezista el oare-n zarva clipelor zălude
Ce-l vor bătea şi pălmui dement?