Prin Alee
În rând cu ploaia eu cădeam Uitând de mine totalmente; În parcul gol încet treceam Prin valul frunzelor demente. De ce-n bolboroseala sură Ce şi aşa înveşmântează timpul, Răcit şi amorţit în zgură, Iubirea îşi pierduse anotimpul…? Vâltoarea plumburie şi amară Incinerează carnea din livezi. Rozând imaginea-mi stelară A mea cădere tu veghezi…
Spaţii cromatice ale confesiunii (III)
Confesiunea, ca element esențial al romantismului, reprezintă universul în care ființa există în forma ei adevărată, pură şi independentă. Spaţiul pe care-l ocupă este un spaţiu total diferit de celelalte existențe, rupt de realitate şi cufundat în sentimentalism. Culoarea este cel mai pertinent spaţiu pentru naşterea unei confesiuni, dându-i toate cele necesare pentru a avea […]
Eu, în 2021 – Jurnal apocaliptic (II)
Ochii mi se deschid într-o nouă zi. Frigul durează deja de zece ani. Când ultimile stăvilare ale păcii se prăbuşiseră, iar ambiţiile crescute în ură şi ipocrizie îşi dădură în sfârşit frâu, n-a fost cruţată nici feciorelnica Siberie, nici luxurianta bogăţie a tropicelor. Totul e sub pâclă acum, eu îmi văd chipul nebărberit într-un ciob […]
Comentarii recente