Theatre of Tragedy s-a fondat în anul 1993, în oraşul Stavanger din Norvegia, cunoscută în special pentru primele albume, care au avut o influienţă majoră asupra genului gothic metal. Denumirea iniţială a trupei era Suffering Grief, însă după lansarea primului cântec s-a schimbat în La Reine Noir şi mai târziu a căpătat denumirea actuală. Stilul adoptat de formaţie este folosirea vocalului contrastiv – denumit „Beauty and the Beast”, care constă în vocea masculină – bas, uneori cu growling şi în cea feminină – soprană. Genul adoptat de trupă este gothic metalul, doom/death metalul (în albumele Thetre of Tragedy, Velvet Darkness They Fear şi Aegis), evoluând în industrial rock şi techno în melodiie mai târzii, începând de la albumul Musique. La fel, Theatre of Tragedy devine sursă de inspiraţie pentru formaţii precum Tristania sau The Sins of Thy Beloved.
Totul a început în octombrie 1993, când ex-bateristul trupei Phobia, Hein Frode Hansen a decis să-şi caute o altă trupă. Un prieten i-a spus că Suffering Grief caută un toboşar, şi Hein a aderat după scurt timp la ei. La acel moment trupa era compusă din vocalistul Raymond István Rohonyi, chitariştii Pål Bjåstad şi Tommy Lindal. Trupa nu avea basist, dar Eirik T. Saltrø s-a oferit să cânte cu ei la concerte, pe parcurs devenind basistul oficial. Mai târziu trupei i s-a alăturat şi clăparul Lorentz Aspen. Singurul vocalist, Raymond, care cunoaşte şi engleza modernă timpurie devine şi autorul pieselor trupei. Acesta decide că prezenţa vocalul masculin nu este de ajuns şi o invită pe Liv Kristine Espenæs Krull să cânte căteva piese cu ei, însă aceasta se adevereşte să fie o vocalistă bună şi în scurt timp i se alătură trupei.
Primul demo apare în 1994 iar în 1995 albumul de debut – Theatre of Tragedy, care-i dă trupei denumirea finală. În anul următor apare Velvet Darkness They Fear, din care face parte singleul Der Tanz Der Schatten. În 1997 apare EPul A Rose for the Dead, după care din trupă pleacă ambii chitarişti, fiind înlocuiţi cu Frank Claussen şi Tommy Olsson. În 1998 apare al treilea album – Aégis – cu singleul Cassandra. Anume acest album se consideră reprezentativ pentru trupă. După părerea criticilor şi a majorităţii fanilor, 1993-1998 este perioada ascensiunii trupei, albumul Aegis devenind reprezentativ stilului adoptat. Cartea de vizită a trupei rămâne vocalul contrastiv, muzica cu atmosferă melancolică şi sumbră şi versurile scrie în engleza modernă timpurie, în care se vorbeşte despre iubire, speranţă şi ură. Criticii denumesc textele aceastei trupe ca fiind scrise “ în limba lui Shakespeare”, iar presa promovează trupa sub denumirea de “copiii lui Shakespeare” .
Tot în această prioadă a înflorii apar primele probleme serioase: relaţia între Liv şi Raymond devine tot mai tensionată. Pentru momement aceasta încă mai face parte din trupă, deoarece este imaginea Theatre of Tragedy în presă. În paralel cu trupa, Liv îşi începe cariera solo, lucrând în ani diferiţi cu trupe ca Heavenwood, Paradise Lost, Silke Bischoff, Immortal Rites, Das Ich, Cradle of Filth. În 1998 apare primul ei album, intitulat Deus ex machina.
În 1999 apare EPul Virago, iar în 2000 EPul Inperspective şi albumul Musique cu singleul Image. Acesta a fost ceva total diferit de lucrările precedente, stilul acestuia îndepărtându-se de gothic metal, fiind un mix între electropop, industrial metal şi industrial rock. Acest fapt a deranjat şi a revoltat mulţi fani vechi, însă a atras alţii noi. Tematica acestuia s-a schimbat şi ea: versurile nu mai conţineau idei romantice sau sumbre, locul acestora luând maşinăriile, radioul şi electricitatea, iar melodia Space age este dedicată cosmonauţilor sovietici. În 2001 apare singleul Machine şi tot în acest an trupa scoate un album live, Closure:live.
În 2002 apare al cincilea album, Assembly, care continuă ideea albumului precedent; acesta conţine singleurile Envision şi Let You Down. În acea perioadă, trupa nu avea nicio dorinţă să se reîntoarcă la gothic metal.
În 2003 Liv este concediată, motivul invocat fiind atitudinea neserioasă faţă de muncă şi absenţa din viaţa trupei. Locul acesteia îl ocupă Nell Sigland , ex-The Crest, şi împreună cu aceasta trupa dă în 2004-2005 câteva concerte alături de Pain, Sirenia şi Tiamat.
Primul album cu noua vocalistă, Storm, apare în 2006, conţinând un single cu aceeaşi denumire. Acesta se îndepărtează puţin de stilul Musique şi Assembly; se apropie din nou de gothic metal, muzica este mai calmă, mai sumbră, majoritatea pieselor sunt lente, iar vocalistul Raymond nu mai foloseste growlingul sau vocea dură.
Pe 2 octombrie 2008 trupa îşi aniverseză cei 15 ani de existenţă, iar în anul viitor apare ultimul album, Forever is the World, conţinând singleul Deadland. Acesta pretinde să se întoarcă la stilul şi ideile adoptate în Aegis, însă este total diferit, datorită şi vocalistei. Cu acest album trupa merge într-un turneu european începând din marite 2010; tot atunci apare şi un CD bonus, Addenda, care conţine piese ce nu au fost incluse în vreun album.
În 2010 formaţia îşi anunţă fanii că are de gând să se disolve pe 2 octombrie 2010, după 17 ani de existenţă. Ca motiv, invocă certurile din interiorul trupei şi incapacitatea de a crea ceva bun în starea în care se află membrii acesteia. Pe 12 martie îşi începe truneul de adio, Forever is the World Tour, la care cântă şi trupa norvegiană Where Angels Fall. În septembrie 2011, fanii ajută financiar trupa să-şi termine primul şi ultimul DVD, întitulat Last Curtain Call .
Pe parcursul existenţei sale, trupa a conlucrat cu formaţii precum Gorefest, Samael, Moonspell şi Rotting Christ. Pentru mine a fost o plăcere să-i descopăr, să ascult muzica lor. Am fost dezamăgită, ca majoritatea fanilor, de Musique şi Assembly, dar mi-a plăcut Storm, deşi aici mi s-au părut total diferiţi de Theatre of Tragedy pe care i-am cunoscut eu. Cred că merită ascultaţi, pentru că au un stil diferit de ceea ce se face acum; la fel sunt şi versurile melodiilor, scrise în engleza lui Shakespeare.
rămâne, până la urmă, o reprezentantă a gothic metalului care merită ascultată cel puţin pentru versurile originale, mesajul ascuns în acestea şi linia melodică sumbră, melancolică şi etern tristă.
Comentarii recente